marți, 26 aprilie 2011

Felicitare Computer Love

        Da, vedeti bine... e o felicitare creata din componente de calculator !! 
        Felicitarea e realizata special pentru ziua de nastere a iubitului meu ( care e mai pasionat de computere decat oricine altcineva ). A avut o surpriza destul de mare cand a primit-o... primul lui gand a fost: "De unde ai luat piesele?" :))
        Piesele utilizate au fost luate dintr-un calculator care acum e distrus complet si iremediabil. Hard-disk, dvd-writer, bobine, cabluri, cam tot ce e fizic si frumos colorat din calculator.

Interiorul e pop-up si reprezinta un calculator. Am realizat din hartie un monitor, am adaugat procesorul, cateva taste ( doar cele care conteaza ), inimioare si cabluri. Pe monitor am adaugat ulterior o poza.

Un mic joc cu tastele unei tastaturi.
    

Mihaela

Nota :
In realizarea acestei felicitari nu a fost distrusa nici o componenta functionala din calculator !

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Felicitare Paste

                Ultima provocare propusa de site-ul Scrapper in Romania a fost de-a dreptul super. Am reusit sa surpind multe din aspectele mentionate in povestea Ramonei: iepurasul, padurea, oua rosii, culorile curcubeului... Iepurasul meu sigur nu face oua, dar asta cred ca e cea mai mica problema :))        
        Culorile curcubeului sunt mixate prin quilling... Stiu, lipseste cea de-a 7-tea culoare, indigo, dar nu aveam si nici nu am gasit asa ca am renuntat la ea.
Pe coperta felicitarii am reusit sa creez un cuib cu oua rosii din crengute si iarba uscata.

        Iepurasu e pur si simplu adorabil...Cred ca pentru el a fost inventata expresia "e asa de dulce ca imi creste glicemia"! El a fost realizat prin suprapuneri de hartii colorate.
        Felicitarea e pop-up, in 3 randuri ( cred ca asa le zice ).  Sunt 3 dealuri, pe cel din mijloc se afla iepurasul cu un ou rosu mare in brate.


Sarbatori fericite tuturor ! Sper ca iepurasul sa va aduca tot ce va doriti ! :)

Mihaela

luni, 4 aprilie 2011

Felicitare Poker

        Imi plac felicitarile inedite si asta e una dintre ele. Felicitarea e realizata special pentru Ady, un bun prieten de-al meu, care are o pasiune pentru poker ( printre muuuuulte altele ). Jetoanele si cartile de joc mi se parea normal sa fie incluse...
        

 Sper sa ii aduca noroc zarurile astea, e combinatia maxima.


 Mihaela

P.S.: Ady, te rog sa nu dezlipesti jetoanele de pe felicitare chiar daca vreodata vei ramane fara la vreo finala de campionat !

Felicitare artist

         Zilele trecute am primit o sarcina care initial mi se parea aproape imposibila... Mi s-a cerut sa realizez o felicitare pentru un artist in nuantele portocaliu si verde. Dupa ce aproape doua saptamani m-am "jucat" doar cu sclipici si fundite roz sarcina era cu adevarat o provocare.
        Rezultatul, dupa cum se vede mai jos, e o combinatie originala intre scoarta de copac, pene, sfoara, sarma, bucati de sare si hartie in nuante simple. Mi-a facut placere sa lucrez cu materialele astea, o sa le mai folosesc in viitor.
In cazul in care nu intelegeti cuvantul scris pe coperta felicitarii "καλλιτέχνης" va dau eu detalii. E cuvantul "artist" tradus in limba greaca ( posesorul felicitarii are un strop de grec in el ).
 Mi-a fost greu sa ma despart de pensula realizata prin quilling. Mi-e asa de draga !



 Nodurile din interiorul felicitarii sunt realizate din diferite tipuri de sfoara simpla sau impletita, ate colorate si snururi de piele. Daca va uitati cu atentie vedeti si bucati de sare din Salina Turda.
 Din nou scoarta de copac, de data aceasta folosita ca si baza pentru semnatura mea. 

Mihaela